• Comunicarea non-violentǎ si învǎţarea pe parcursul întregii vieţi
• Educaţia – mediator al ştiinţei şi tehnicii în epoca contemporană
• Antrenamentul mental pentru atingerea obiectivelor
Comunicarea non-violentǎ si învǎţarea pe parcursul întregii vieţi
Auzim foarte des în jurul nostru formulări de genul: „nu-mi place să învăţ”, „nu mai vreau să învăţ... îmi ajunge cât am învăţat”, „la ce-mi foloseşte să ştiu asta?” ...etc. În fiecare zi învăţăm lucruri noi, dar nu suntem întotdeauna conştienţi de acest lucru. Important este ce anume învăţăm şi dacă ştim să orientăm cunoştinţele dobândite către un scop constructiv.
Fiecare persoană are felul ei de a selecta informaţiile, de a le decoda si de a se exprima. În ciuda dorinţei de a comunica mai bine, oamenii sunt rezistenţi la schimbare. Psihologii şi experţii în comunicare ne încurajează să învăţăm să comunicam şi să ne descoperim nevoile relaţionale, deoarece violenţa apare ca urmare a nerespectǎrii acestor relaţii fundamentale care ne ajută să cunoaştem lumea şi să fim nişte parteneri mai buni pentru noi înşine şi cei din jurul nostru: relaţia cu corpul nostru; relaţia cu părinţii noştri; relaţia de cuplu; relaţia profesională; relaţia cu mediul înconjurǎtor, relaţia cu Divinitatea.
Abilităţile de comunicare dobândite în familie şi în şcoală se dovedesc a fi insuficiente pentru a dezvolta relaţii armonioase cu cei din jur. Învăţarea comunicǎrii non-violente în şcoalǎ ar permite elevilor să-şi folosească în mod constructiv punctele tari ale personalităţii şi să-şi dezvolte inteligenţa emoţională şi pro socialǎ.
Educaţia – mediator al ştiinţei şi tehnicii în epoca contemporană
Imperativele generate de problematica lumii contemporane (apărarea păcii, salvarea mediului, promovarea unei noi ordini economice etc.) se regăsesc sub formă de recomandări şi rezoluţii adoptate de ONU, UNESCO, de diferite guverne şi organizaţii guvernamentale. A apărut, de asemenea, o întreagă literatură pedagogică consacrată lor. Răspunsurile sistemelor educative şi ale responsabililor educaţiei la aceste imperative sunt contradictorii. Cei optimişti cred în puterea educaţiei şi în capacitatea ei de a contribui cu resursele specifice la construcţia viitorului, iar scepticii consideră că şcoala s-ar afla în declin, că sistemele educative nu au şi nu pot avea un rol important în pregătirea lumii de mâine, în consolidarea unui viitor mai bun: „Într-o perspectivă mai largă ne putem aştepta însă la transformări şi în domeniul învăţământului. Se va învăţa mai mult decât acum în afara clasei şi mai puţin în clasă. În ciuda opoziţiei sindicatelor, durata studiilor obligatorii se va scurta. În locul unei rigide segregări de vârstă, tinerii şi vârstnicii se vor amesteca. Învăţământul se va întrepătrunde şi împleti mai strâns cu munca şi se va repartiza mai echilibrat pe parcursul vieţii individului” (Alvin Toffler, 1983).
Educaţia nu poate rezolva singură totalitatea problemelor lumii contemporane, dar nu se poate concepe nici soluţionarea temeinică şi durabilă a problemelor actuale fără contribuţia sistemelor educative. In acest context, educaţia rǎmâne factorul strategic al dezvoltării de perspectivă. Începând cu a doua jumătate a secolului XX, graniţele dintre producerea de valori teoretice şi producerea de valori materiale se estompează pe măsura valorificării economice a ideilor. Perspectiva globală nu ar fi posibilă fără o permanentă structurare şi restructurare a informaţiilor, transpunerea logicii ştiinţei în logica pedagogică, producţia de cunoştinţe, idei, atitudini tehnico-ştiinţifice, dar şi de cercetători capabili să producă la rândul lor „ştiinţa” care să fie încorporată în tehnici noi de producţie a bunurilor şi a forţei de muncă corespunzătoare cerinţelor industriei şi vieţii economico-sociale actuale.
Antrenamentul mental pentru atingerea obiectivelor
Practicarea tehnicilor de antrenament mental ne ajutǎ sǎ avem acces la resursele noastre inconştiente de creativitate pentru a depǎşi situaţiile de blocaj. Persoanele care cunosc succesul în viaţǎ reuşesc sǎ-şi medieze conflictele cognitive şi sǎ-şi (re)ajusteze în mod eficient hǎrţile mentale. Un rol important în acest sens îl au sistemele reprezentaţionale (canalele senzoriale) abreviate VAKOG (vizual, auditiv, kinestezic, olfactiv, gustativ). O mai bunǎ flexibilitate în comunicare şi extinderea hǎrţilor noastre mentale se obţin prin antrenarea fiecarui sistem senzorial. Aceste tehnici de antrenament senzorial şi mental sunt folosite în programarea neurolingvisticǎ (NLP). Introducerea lor şi în sistemul formal de învǎţǎmânt ar avea un impact major, deoarece conştiinţa de sine este rezultatul procesului personal de percepţie a lumii (familia, şcoala, grupul de prieteni, locul de muncǎ, naţiunea, umanitatea) şi de construire a vieţii noastre psihice prin reflecţia asupra propriilor gânduri, emoţii şi comportamente.
© Prof. formator Virginia - Smǎrǎndiţa Brǎescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu