Plan de 5 zile pentru prevenirea si combaterea stresului

Dr. Julien Melgosa recomanda in cartea Fǎrǎ stres (editura Viata si Sanatate, Bucuresti, 2000) un plan de 5 zile care include toate dimensiunile umane pentru obtinerea unor rezultate durabile. Cuvantul cheie pentru un nou stil de viata este refacere:

Relaxare
Exercitiu
Familie / alte persoane
Apa
Calm
Element vital - alimentatia
Respiratie
Element vital - gandirea

Intrebari cheie pentru un nou stil de viata

Relaxare

Am practicat astazi relaxarea?
Cum ma simt cand o practic?
Am realizat-o corect?

Exercitiu

Am facut cantitatea necesara?
Pot sa mentin ritmul indicat?
Cum ma simt inainte? Dar dupa aceea?

Familie / alte persoane

Ce influenta au ceilalti asupra stresului meu? Cine sunt cei care ma ajuta sa obtin o stare sufleteasca pozitiva?
Ce pot face pentru a-mi echilibra relatiile personale si a ma elibera de stresul pe care comunicarea cu unele persoane mi-l produce?

Apa
Am facut astazi un dus?
Am baut suficienta apa intre mese?

Calm
Am incercat sa gasesc un loc linistit pentru a practica relaxarea si meditatia?

Element vital - alimentatia
Consum zilnic cereale integrale?
Consum o cantitate suficienta de legume, verdeturi, zarzavaturi si fructe?
Am mancat incet, mestecand bine alimentele?
Cum afecteaza deprinderile mele de mancare si bautura bunastarea mea generala si nivelul meu de stres?

Respiratie
Am practicat-o astazi?
Cum ma simt in timp ce fac exercitii de respiratie?
Respir corect?

Element vital - gandirea
Mi-am controlat gandurile negative?
Cum pot sa-mi imbunatetesc tehnica gandirii pozitive?
Mi-a ajutat cu ceva meditatia?

Ziua /Gandul zilei
1. Sunt stapan pe comportarea mea?
2. Sunt stapan pe gandurile mele?
3. Reactiile celorlalti depind si de mine!
4. Fara stres sunt mai sanatos!
5. Am sa privesc viitorul cu speranta!

Pentru a descoperi care sunt faptele, imprejurarile si persoanele care va streseaza, este recomandat, cel putin pentru o perioada de timp, sa tineti un registru pentru a nota si a analiza cauzele care va provoaca o atitudine negativa.

Model de registru
Data:
Ora:
Gandirea:
Emotia care apare:
Imprejurarea in care survine:
Evaluarea atitudinii:

Recomandari zilnice

1. Incepeti bine ziua: exercitii in aer liber, dus, gandire pozitiva, mic dejun sanatos si complet: cereale cu lapte de soia, paine prajita, fructe proaspete, iaurt!

2. La lucru
- Planificati-va ziua!
- Respectati "Intalnirea la fiecare ora cu mine insumi"
- Vorbiti cu optimism! Repetati gandul zilei si zambiti!
- Cautati sa aveti preocupari constructive si sa nu va simtiti frustrati daca ati facut o greseala! Considerati aceasta experienta ca pe o provocare si o buna ocazie de a fi creativi si a va depasi limitele!
- Dedicati 2 minute de exercitii respiratorii de mai multe ori in timpul zilei!
- Beti apa curata din belsug!
- Mancati sanatos si cu moderatie! Mestecati bine alimentele si asezati-va la masa cu un sentiment debucurie si multumire!

3. Acasa - Mentineti ordinea si curatenia in casa!
- Cititi si aprofundati lecturile care va plac!
- Faceti treburile casnice, nu ca o obligatie, ci ca o forma de destindere!
- Dedicati timp familiei dvs.!
- Faceti p lista de cheltuieli care sa includa cheltuielile fixe si cele de intretinere a locuintei, hrana, transport, haine, cheltuielile trimestriale si anuale etc. Vedeti ce va mai ramane si faceti planuri din timp pentru vacanta
- Amintiti-va de "Intalnirea cu mine insumi"
- Cinati putin, devreme si in liniste!

4. De unul singur
- Practicati in mod corect relaxarea!
-Acordati-va timp pentru meditatie!
- Observati cum zilnic incepeti sa castigati controlul asupra dvs. si asupra stresului!

5. Repetitie finala zilnica
- Notati in registru pentru a descoperi ce anume va provoaca stres!
- Notati situatiile care v-au adus liniste!
- Nu uitati de cuvantul cheie (refacere) pentru a descoperi un alt stil de viata!

© Prof. formator Virginia - Smǎrǎndiţa Brǎescu

Prevenirea şi reducerea nivelului de stres prin procedura medierii

La originea stresului se află cauze externe si interne. Agenţii stresori pot proveni atât din împrejurări exterioare (locul de muncă, familie, şcoală, mediu), cât şi dinăuntrul nostru (temperamentul sau nivelul autocontrolului, modalitatea de soluţionare a problemelor şi/sau de luare a deciziilor).

Stresul poate apărea ca urmare a următoarelor situaţii:

1. Evenimente stresante (experienţele negative cum ar fi moartea unei persone apropiate, problemele sexuale, necazurile zilnice, zgomotul, lipsa spaţiului vital şi/sau a spaţiului personal, dar si experienţele favorabile, ca de exemplu promovarea pe un post mai bun şi mai bine plătit)

2. Conflictele intrapersonale şi interpersonale (conflicte de tipul evitare-evitare, atracţie-atracţie, atracţie-evitare, dublă atracţie-evitare)

3. Graba (multe persoane devin stresate atunci când trebuie să lucreze în urgenţă sau cu termene limită)

4. Nesiguranţa

5. Lipsa de control asupra evenimentelor (inhibiţia acţiunii)

6. Competiţia exacerbată

7. Ambiţia după putere

8. Dorinţa de aduna cât mai multe bunuri materiale

9. Culpabilizarea (părinţii care se simt vinovaţi pentru handicapul copilului lor; copiii care se simt vinovaţi pentru divorţul părinţilor, supravieţuitorii unor tragedii sau accidente care se simt vinovaţi de moartea celorlalţi, soţul care se simte vinovat pentru că îşi înşeală soţia etc)

10. Perfecţionismul (pentru multe persoane greşelile sunt o sursă de regret şi stres, spre deosebire de altele care văd în fiecare greşeală o ocazie de a progresa)

11. Experienţe traumatizante (războaie, accidente, violuri, cutremure, uragane, inundaţii, pierderea locului de muncǎ, a casei etc)

Tipul de personalitate

Cercetările efectuate timp de 8 ani de zile de cardiologii Meyer Friedman şi Ray Rosenman au dus la identificarea a două tipuri de personalităţi:

a)      personalităţile de tip A cu un nivel ridicat de stres şi risc înalt de infarct miocardic sunt caracterizate în principal prin: nerăbdare, expresie tensionată a feţei, nemulţumire faţă de postul actual şi dorinţa de a avansa, competiţie la lucru, jocuri şi sporturi, certuri frecvente, vorbire rapidă şi cu tonul ridicat, grăbirea sau întreruperea interlocutorului.

b)      personalităţile de tip B cu un nivel de stres mai redus şi cu risc mai scăzut de infarct miocardic sunt mai calme, zâmbesc mai mult, evită situaţiile de competiţie, se ceartă foarte rar, sunt mulţumite de situaţia lor, folosesc un ton scăzut şi uniform, îşi ascultă interlocutorul cu atenţie şi aşteaptă pentru a răspunde.

Recomandari pentru reducerea nivelului de stres:

Pentru a ieşi din situaţiile de stres şi a vǎ situa pe o poziţie de echilibru, fără a renunţa la ocaziile de progres sau îmbunătăţire a calităţii vieţii dumneavoastrǎ, puteţi alege procedura medierii ca modalitate alternativǎ de soluţionare a situaţiilor conflictuale pe care le trǎiţi.

De exemplu, este important să vǎ întrebaţi dacă:

1. Se merită să pierdeţi pacea personală şi familială pentru a dobândi mai multe bunuri materiale sau pentru a demonstra celorlalţi că aţi câştigat procesul în instanţǎ şi v-aţi realizat cu succes din punct de vedere social şi profesional?

2. Puteţi repara situaţia sau le puteţi fi mai de ajutor celorlalţi dacă daţi vina pe ei pentru ceea ce vi se întâmplǎ sau pentru felul cum trăiesc ceilalţi?

3. Este chiar atât de important să fiţi cel mai bun, să câştigaţi de fiecare dată sau să fiţi primul în toate?

4. Ce anume vă nelinişteşte când aveţi de finalizat un proiect până la o anumită dată limită? Ce vi s-ar putea întâmpla dacă nu-l veţi termina la timp? Cum aţi putea obţine o prelungire a termenului şi, dacă acest lucru nu este posibil, cum altfel aţi putea face pentru a-l finaliza la timp? La cine aţi putea apela ca să vă ajute?

5. Ce vi s-ar putea întâmpla dacă aţi face o anumitǎ alegere? Dar dacă aţi îndrăzni să întrebaţi pentru a verifica dacă temerile şi îndoielile dumneavoastrǎ sunt justificate în situaţia conflictualǎ actuală pe care o trǎiţi?

Clement Stone scrie că „între oameni nu există mari diferenţe, dar tocmai aceste mici diferenţe îi fac atât de diferiţi. Micile diferenţe constau în comportament. Marile diferenţe constau în felul de a fi, pozitiv sau negativ.” Când schimbarea mediului nu este posibilă, schimbarea atitudinii personale faţă de agenţii stresori şi evenimentele stresante reprezintă soluţia cea mai la îndemână pentru reducerea nivelului de stres, deoarece stresul este reacţia noastră internă la acţiunea factorilor stresori externi sau faţă de sentimentele noastre de nelinişte şi neputinţă.

© Prof. formator Virginia-Smărăndiţa Brăescu

     

Campania SMILE 21+

 Iniţiatǎ de Centrul de Training, Consultanţǎ şi Mediere Oneşti - România, în 2009 – Anul European al Creativitǎţii şi Inovǎrii, Campania SMILE 21 + continuǎ şi în 2010 - Anul European al combaterii sǎrǎciei şi excluziunii sociale, sub deviza "Zâmbiţi, nu pentru a-i cuceri pe ceilalţi, ci pe voi înşivǎ!"

Vǎ invitǎm în aventura SMILE 21+ ... Cum puteţi urca la bord alǎturi de noi?

- Parteneriat şi donatii pentru una sau mai multe din secţiunile campaniei SMILE 21 +

Sectiunea 1. "Ofer o carte/ o revistǎ pentru un zâmbet"
Sectiunea 2. "Ofer un CD / DVD pentru un zâmbet"
Sectiunea 3. "Ofer un articol pentru un zâmbet"
Sectiunea 4. "Ofer un workshop / o conferinţǎ/ un curs pentru un zâmbet"
Sectiunea 5. "Ofer o consultatie/ o sedinta de consultanta / de coaching/ de mediere pentru un zambet"
Sectiunea 6. "Ofer o tabarǎ / o excursie pentru un zâmbet"
Sectiunea 7: "Ofer o invitaţie la muzeu/ teatru/ opera/ concert/ cinema/ spectacol/ lansare de carte etc. pentru un zâmbet"
Sectiunea 8: "Ofer o vizitǎ de studiu/ o bursǎ pentru un zâmbet"
Sectiunea 9: "Ofer un nou look pentru un zâmbet"

- Parteneriat media

- Networking

- Sponsorizǎri

De ce sǎ alegeţi aventura SMILE 21 + ?

- Strategii de Mediere pentru Inovatie şi Leadership în Educaţia pentru dezvoltare socialǎ durabilǎ

- Posibilitatea de a participa activ la punerea integratǎ în practicǎ a unei noi paradigme educaţionale în societatea cunoaşterii - Sociodidactica - prin dezvoltarea comunitǎtii socio-educative SMILE 21 +

- Mulţumirile şi recunoştinta celor pe care-i susţineţi şi-i ajutaţi astfel sǎ se dezvolte prin contribuţia dumneavoastrǎ
- Multe alte surprize pe care le vom descoperi împreuna pe parcurs...

Echipa CTCM Oneşti
Contact: e-mail: mediereintegrativa@yahoo.com

Noi provocǎri în teoria şi practica educaţiei

• Comunicarea non-violentǎ si învǎţarea pe parcursul întregii vieţi
• Educaţia – mediator al ştiinţei şi tehnicii în epoca contemporană
• Antrenamentul mental pentru atingerea obiectivelor

Comunicarea non-violentǎ si învǎţarea pe parcursul întregii vieţi

Auzim foarte des în jurul nostru formulări de genul: „nu-mi place să învăţ”, „nu mai vreau să învăţ... îmi ajunge cât am învăţat”, „la ce-mi foloseşte să ştiu asta?” ...etc. În fiecare zi învăţăm lucruri noi, dar nu suntem întotdeauna conştienţi de acest lucru. Important este ce anume învăţăm şi dacă ştim să orientăm cunoştinţele dobândite către un scop constructiv.

Fiecare persoană are felul ei de a selecta informaţiile, de a le decoda si de a se exprima. În ciuda dorinţei de a comunica mai bine, oamenii sunt rezistenţi la schimbare. Psihologii şi experţii în comunicare ne încurajează să învăţăm să comunicam şi să ne descoperim nevoile relaţionale, deoarece violenţa apare ca urmare a nerespectǎrii acestor relaţii fundamentale care ne ajută să cunoaştem lumea şi să fim nişte parteneri mai buni pentru noi înşine şi cei din jurul nostru: relaţia cu corpul nostru; relaţia cu părinţii noştri; relaţia de cuplu; relaţia profesională; relaţia cu mediul înconjurǎtor, relaţia cu Divinitatea.

Abilităţile de comunicare dobândite în familie şi în şcoală se dovedesc a fi insuficiente pentru a dezvolta relaţii armonioase cu cei din jur. Învăţarea comunicǎrii non-violente în şcoalǎ ar permite elevilor să-şi folosească în mod constructiv punctele tari ale personalităţii şi să-şi dezvolte inteligenţa emoţională şi pro socialǎ.

Educaţia – mediator al ştiinţei şi tehnicii în epoca contemporană

Imperativele generate de problematica lumii contemporane (apărarea păcii, salvarea mediului, promovarea unei noi ordini economice etc.) se regăsesc sub formă de recomandări şi rezoluţii adoptate de ONU, UNESCO, de diferite guverne şi organizaţii guvernamentale. A apărut, de asemenea, o întreagă literatură pedagogică consacrată lor. Răspunsurile sistemelor educative şi ale responsabililor educaţiei la aceste imperative sunt contradictorii. Cei optimişti cred în puterea educaţiei şi în capacitatea ei de a contribui cu resursele specifice la construcţia viitorului, iar scepticii consideră că şcoala s-ar afla în declin, că sistemele educative nu au şi nu pot avea un rol important în pregătirea lumii de mâine, în consolidarea unui viitor mai bun: „Într-o perspectivă mai largă ne putem aştepta însă la transformări şi în domeniul învăţământului. Se va învăţa mai mult decât acum în afara clasei şi mai puţin în clasă. În ciuda opoziţiei sindicatelor, durata studiilor obligatorii se va scurta. În locul unei rigide segregări de vârstă, tinerii şi vârstnicii se vor amesteca. Învăţământul se va întrepătrunde şi împleti mai strâns cu munca şi se va repartiza mai echilibrat pe parcursul vieţii individului” (Alvin Toffler, 1983).

Educaţia nu poate rezolva singură totalitatea problemelor lumii contemporane, dar nu se poate concepe nici soluţionarea temeinică şi durabilă a problemelor actuale fără contribuţia sistemelor educative. In acest context, educaţia rǎmâne factorul strategic al dezvoltării de perspectivă. Începând cu a doua jumătate a secolului XX, graniţele dintre producerea de valori teoretice şi producerea de valori materiale se estompează pe măsura valorificării economice a ideilor. Perspectiva globală nu ar fi posibilă fără o permanentă structurare şi restructurare a informaţiilor, transpunerea logicii ştiinţei în logica pedagogică, producţia de cunoştinţe, idei, atitudini tehnico-ştiinţifice, dar şi de cercetători capabili să producă la rândul lor „ştiinţa” care să fie încorporată în tehnici noi de producţie a bunurilor şi a forţei de muncă corespunzătoare cerinţelor industriei şi vieţii economico-sociale actuale.

Antrenamentul mental pentru atingerea obiectivelor

Practicarea tehnicilor de antrenament mental ne ajutǎ sǎ avem acces la resursele noastre inconştiente de creativitate pentru a depǎşi situaţiile de blocaj. Persoanele care cunosc succesul în viaţǎ reuşesc sǎ-şi medieze conflictele cognitive şi sǎ-şi (re)ajusteze în mod eficient hǎrţile mentale. Un rol important în acest sens îl au sistemele reprezentaţionale (canalele senzoriale) abreviate VAKOG (vizual, auditiv, kinestezic, olfactiv, gustativ). O mai bunǎ flexibilitate în comunicare şi extinderea hǎrţilor noastre mentale se obţin prin antrenarea fiecarui sistem senzorial. Aceste tehnici de antrenament senzorial şi mental sunt folosite în programarea neurolingvisticǎ (NLP). Introducerea lor şi în sistemul formal de învǎţǎmânt ar avea un impact major, deoarece conştiinţa de sine este rezultatul procesului personal de percepţie a lumii (familia, şcoala, grupul de prieteni, locul de muncǎ, naţiunea, umanitatea) şi de construire a vieţii noastre psihice prin reflecţia asupra propriilor gânduri, emoţii şi comportamente.

© Prof. formator Virginia - Smǎrǎndiţa Brǎescu

Educaţia şi sistemul imunitar al conştiinţei

Respectul de sine, stima de sine, imaginea de sine şi încrederea în sine sunt concepte cheie ale personalitǎţii, aflate în strânsǎ legǎturǎ. Punerea lor în relaţie permite accesul la un nivel superior de înţelegere a dinamicii personalitǎţii în procesul cunoaşterii şi acceptǎrii de sine, dar şi în comunicarea şi acţiunea cu mai multǎ empatie în relaţiile interumane.

Nathaniel Branden (Cei şase stâlpi ai încrederii în sine, Amsta Publishing, 2008) defineşte respectul de sine ca fiind „sistemul imunitar al conştiinţei”. Procesul educativ de construire a respectului de sine şi afirmare cu încredere a personalitǎţii este astfel înţeles ca un proces de ridicare progresivǎ pe treptele conştiinţei, un proces de mediere în provocarea pentru desprinderea de dependenţǎ şi dobândirea treptatǎ a autonomiei şi independenţei intelectuale, emoţionale, financiare, spirituale.

Respectul de sine poate fi dobândit din familie dacǎ pǎrinţii ştiu sǎ ofere copilului un cadru în care acesta sǎ se simtǎ în siguranţǎ şi ocrotit. Comportamentul pǎrinţilor nu influenţeazǎ decisiv dezvoltarea psihicǎ a copilului, dar poate facilita sau îngreuna dezvoltarea respectului de sine sǎnǎtos, pentru ca acesta sǎ devinǎ parte naturalǎ şi integrantǎ din viaţa copilului. Important este ca pǎrinţii şi celelalte persoane din jurul sǎu, cu care acesta dezvoltǎ relaţii semnificative (bunici, profesori, vecini etc.) sǎ-i ofere modele de comportamente care sǎ-i susţinǎ respectul de sine şi sǎ-l influenţeze cu integritate.

Comunicarea nonviolentǎ, aprecierea şi valorizarea comportamentelor copilului, abordarea acestuia cu atenţia şi politeţea acordatǎ adulţilor, acceptarea diferenţelor, recunoaşterea nevoilor şi dorinţelor acestuia, chiar dacǎ nu pot fi îndeplinite imediat, structurarea şi disciplinarea comportamentelor sale cu autoritate şi nu în mod autoritar şi punitiv reprezintǎ câteva dintre condiţiile asociate cu respectul de sine ridicat la copii.

Respectul de sine este aşadar în strânsǎ legǎturǎ cu dragostea pentru propria noastrǎ viaţǎ, cu încrederea în noi înşine şi imaginea de sine, cu nevoile noastre de împlinire de sine şi spiritualitate. Stima de sine este doar învelişul exterior care le integreazǎ sistemic. Toate sunt importante. Pentru cine este bine înrǎdǎcinat, adicǎ are respect de sine, o bunǎ imagine de sine şi suficientǎ încredere în sine, ştirbirea temporarǎ a imaginii de sine nu reprezintǎ o problemǎ, ci mai degrabǎ o alegere asumatǎ în mod conştient şi responsabil.

Pomul (auto)cunoaşterii şi „fructul oprit ”

Toamna trecutǎ am gǎsit sub un castan şi o castanǎ „canceroasǎ”. Avea învelişul încǎ verde, dar scofâlcit şi pǎtat, fǎrǎ ţepi. M-am uitat bine la ea şi am lǎsat-o în iarbǎ. Am cules doar castanele sǎnǎtoase şi vesele, ce-şi dezbrǎcaserǎ carapacea cu ţepi. Mi-am ascultat gândul din inimǎ şi n-am luat multe castane, doar atât cât puteam duce în cǎuşul palmelor mele. Am început sǎ mǎ gândesc apoi la semnificaţia „fructului oprit” şi sensul pe care l-am gǎsit este cel al lǎcomiei. Cine se închide în sine, în „carapacea” cu ţepi de protecţie, şi nu are curajul sǎ se deschidǎ şi sǎ dǎruiascǎ şi altora din cunoaşterea sa, din sentimentele sale, din prea plinul sǎu, nu este sǎnǎtos şi nu trǎieşte bine. Este important sǎ-ţi cunoşti limitele şi sǎ te încarci atât cât poţi duce. Dacǎ te simţi prea plin, dǎruieşte şi altora din bogǎţia ta!

Sistemele închise se autodistrug. Sistemele deshise se transformǎ şi se dezvoltǎ. Persoanele prea ataşate de nevoia lor de protecţie şi securitate sfârşesc prin a deveni depresive şi anxioase. La capǎtul opus, cine este prea deschis şi nu ştie sǎ se apere riscǎ sǎ fie ţinta uşoarǎ a atacurilor celorlalţi. Asemenea castanului care-şi dezbracǎ fructele ajunse la maturitate de carapacea cu ţepi, pentru a ni le dǎrui cu generozitate, tot aşa şi noi oamenii putem sǎ ne asumǎm, pe termen limitat, riscul de a ne ştirbi stima de sine, pentru a ne respecta pe noi înşine şi esenţa divinǎ din noi, pentru a deveni, cum scrie marele poet Nichita Stǎnescu, „ceva mult mai înalt şi mult mai curând”. Inţelegerea va veni în cele din urmǎ, aducându-ne totodatǎ recunoaşterea şi iubirea aproapelui nostru, câştigate pe merit, pentru cǎ avem curajul sǎ fim noi înşine.

Îmi place foarte mult lecţia lui Nichita Stǎnescu despre cubul cu un colţ ştirbit. Vǎ invit sǎ ne-o reamintim împreunǎ.

Lecţia despre cub

Se ia o bucată de piatră
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor :
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

din vol „Opere imperfecte” (1979)

© Prof. formator Virginia - Smǎrǎndiţa Brǎescu

Educaţia şi noile tehnologii de informare şi comunicare (NTIC)

Noile tehnologii de informare şi comunicare (NTIC) ocupă un loc tot mai important în societate, astfel încât s-a pus problema integrării lor şi în învăţământ. În prezent, majoritatea şcolilor, universităţilor şi centrelor de formare dispun de calculatoare, atât pentru nevoile de ordin administrativ cât şi pentru activitatea didactică propriu-zisă. NTIC propun noi posibilităţi de documentare, de învăţare şi de formare, permiţând accesul nelimitat la cultură.

Auzim vorbindu-se şi în România tot mai mult de e-learning. Termenul defineşte un sistem de educaţie virtuală, de formare la distanţă. Activităţile de predare – învăţare sunt planificate şi conţinutul lecţiilor asincrone este transmis prin Internet, prin intermediul unor platforme de învăţare special concepute pentru a permite accesul cursanţilor la lecţii şi la chestionarele de evaluare online. Principalul avantaj al învăţării asistate de calculator îl reprezintă accesul unui public numeros la educaţie, indiferent de vârstă, naţionalitate, ora şi locul de conectare la sistem.

Folosirea NTIC în învăţământ presupune articularea a trei aspecte complementare: tehnologie, metodologie şi pedagogie. Cu toate că unele cercetări arată că noile tehnologii pot contribui la înnoirea practicilor pedagogice ale profesorilor, acest lucru nu se întâmplă automat şi spontan, deoarece rezistenţele la schimbare ale cadrelor didactice sunt încă destul de mari.

Accesul imediat şi nelimitat la informaţii este un avantaj evident al noilor tehnologii şi în special al Internetului, care permite profesorilor din toate colţurile lumii să stabilească mai uşor contacte în vederea schimbului de idei şi informaţii cu caracter pedagogic şi cultural, pentru a coopera şi derula proiecte educative. Corespondenţa electronică, videoconferinţele, grupurile de discuţii, blogul sunt doar câteva dintre mijloacele de comunicare oferite de Internet care permit profesorilor să iasă din cadrul tradiţional al sălii de clasă pentru a se deschide spre lume. Deşi virtuală, această fereastră spre lume permite profesorilor şi elevilor să se conecteze la valorile culturii universale. O mai bună înţelegere a diversităţilor culturale contribuie la educaţia în spiritul toleranţei, aprecierii şi respectului reciproc, valori importante pentru construirea unui dialog intercultural.

Atracţia exercitată de noile tehnologii asupra tinerilor poate fi exploatată pentru a-i motiva să înveţe mai mult şi mai eficient. Comunicarea simultană cu interlocutori reali îi stimulează pe tineri să lege prietenii şi să întreţină o corespondenţă, activităţi pozitive ce pot contribui cu adevărat la maturizarea lor dacă sunt supravegheate îndeaproape de profesor, căci este bine ştiut că a scrie mai mult nu presupune neapărat şi o ameliorare a calităţii limbii folosite. Corectorii informatici vin să sprijine munca elevului, dar rolul de referinţă al profesorului rămâne de neînlocuit pentru obţinerea unui act educativ. Pentru o utilizare eficientă a noilor tehnologii în activitatea didactică, este important să se ţină cont de limitele echipamentului informatic şi recomandat ca, măcar la început, tinerii să fie ghidaţi de către profesori în activităţile de redactare şi de căutare a informaţiei pe Internet, pentru ca acestea să contribuie într-adevăr la dezvoltarea unei gândiri personale şi critice, precum şi a unor abilităţi de management al informaţiei şi învăţării.

NTIC aduc o motivaţie suplimentară în activitatea didactică, deorece permit varierea activităţilor şi a suporturilor folosite. Echipamentul informatic, pe lângă aspectul ludic atât de apreciat de elevi, permite crearea, simularea, consultarea şi evaluarea cunoştinţelor. Profesorii care ştiu să folosească eficient noile tehnologii apreciază reducerea timpului necesar pregătirii lecţiilor şi posibilitatea centrării pe nevoile elevului. Elevul poate învăţa în ritmul său şi reveni cu uşurinţă asupra noţiunilor care nu au fost corect asimilate.

Utilizarea eficientă a NTIC în şcoală este un proces de lungă durată, dar important pentru a atinge obiectivul principal al educaţiei, care vizează formarea unor tineri autonomi şi responsabili, capabili să se integreze social şi profesional într-o lume în schimbare.

© Prof. formator Virginia - Smǎrǎndiţa Brǎescu

Ce este educaţia adulţilor

Educaţia adulţilor este o problemă conştientizată şi abordată sistematic de ţările europene[1] ca o resursă enormă pentru dezvoltări tehnice, economice, instituţionale şi umane, cât şi pentru asigurarea echităţii în ceea ce priveşte respectarea egalităţii şanselor. Unii vorbesc de educaţie pe tot parcursul vieţii. Alţii preferă utilizarea termenului de învăţare de tot parcursul vieţii. Bătălia terminologică a fost câştigată de expresia „învăţare pe tot parcursul vieţii”, cu toate că nu a clarificat şi nu a definitivat conceptul.

Educaţia adulţilor:

·         reprezintă o dimensiune specială a învăţării pe parcursul întregii vieţi (life long learning) şi a devenit în toată lumea o prioritate a sistemelor de învăţământ.

·         este un răspuns la societatea modernă şi are drept scop pregătirea adulţilor în domenii de interes precum tehnologia informaţiei, limbile străine, educaţia economică şi antreprenorială, educaţia pentru o cetăţenie democratică, educaţia pentru sănătate, management, educaţia părinţilor etc.

·         situează adultul care învaţă în centrul procesului de educaţie, contribuind astfel la creşterea posibilităţilor acestuia de a juca un rol activ în societate.

·         este deci nu numai o tehnică, o ştiinţă, ci şi o mişcare socială pentru a-i ajuta pe oameni să-şi înţeleagă locul lor în societate, făcându-i capabili să se adapteze cerinţelor acestui secol, solicitărilor lumii contemporane, să devină mai echilibraţi, mai eficienţi.

---

[1] cf. Învăţarea pe tot parcursul vieţii: contribuţia sistemelor educaţionale în statele membre UE (document pregătit de către Unitatea Europeană EURYDICE pentru Conferinţa Ministerială de lansare a programelor SOCRATES II, LEONARDO DA VINCI II şi TINERET, Lisabona 17 – 18 martie 2000); traducerea în limba română a acestui document s-a realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene

© Prof. formator Virginia – Smǎr[ndiţa Brǎescu

Învăţarea pe tot parcursul întregii vieţii

Programele de învăţarepe tot parcursul vieţii au devenit în toată lumea o prioritate a sistemelor de învăţământ. Educaţia pe tot parcursul vieţii nu este un lux, ci o necesitate, fiecare persoană fiind pusă în situaţia de a se educa în permanenţă, nu numai pentru a-şi actualiza competenţele profesionale, ci pentru a fi instrumentată să facă faţă solicitărilor şi schimbărilor economice, politice, sociale, culturale, informaţionale.

Educaţia adulţilor este o problemă conştientizată şi abordată sistematic de ţările europene[1] ca o resursă enormă pentru dezvoltări tehnice, economice, instituţionale şi umane, cât şi pentru asigurarea echităţii în ceea ce priveşte respectarea egalităţii şanselor. Unii vorbesc de educaţie pe tot parcursul vieţii. Alţii preferă utilizarea termenului de învăţare de tot parcursul vieţii. Bătălia terminologică a fost câştigată de expresia „învăţare pe tot parcursul vieţii”, cu toate că nu a clarificat şi nu a definitivat conceptul.

1970 – „O introducere la învăţarea pe tot parcursul vieţii” – raport prezentat de Paul Legrand (fost responsabil al Direcţiei de Educaţie a Adulţilor, UNESCO). Ca urmare a cestui raport, UNESCO creează Comisia Internaţională pentru Dezvoltarea Educaţiei, prezidată de Edgar Faure (ministru al educaţiei în Franţa între 1968 şi 1969)

1972 – Learning to be: The world of education today and tomorow (A învăţa să fii: Lumea educaţiei de astăzi şi de mâine). Raportul Comisiei UNESCO:

·        confirmă dreptul şi nevoia fiecărui individ de a învăţa pe tot parcursul vieţii;

·        recomandă ca toate contextele, formale şi nonformale, în care apare educaţia să fie strâns interconectate, resursele să fie distribuite echitabil, indiferent de context sau de vârsta participanţilor;

·        pune accentul pe calitatea instruirii primite şi nu pe tipul de sistem în care a fost educat cel care învaţă;

·        se pronunţă în favoarea unei participări crescute a celor care învaţă la concepţia şi gestionarea proceselor educative în care sunt implicaţi.

1973 – Recurrent Education: A strategy for lifelong learning. Raportul OCDE pune accentul pe educaţia legată de activitatea profesională şi pe învăţarea individuală. Conceptul de educaţie recurentă are în vedere educaţia şi formarea postobligatorie, cu toate că recunoaşte importanţa educaţiei iniţiale.

Raportul UNESCO[2] subliniază importanţa combinării celor patru moduri fundamentale de a învăţa în învăţarea de-a lungul întregii vieţi (a invăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti în colectiv, a învăţa să fii) pentru a răspunde provocărilor din partea societăţii şi a deveni agenţi ai propriei formări, persoane capabile să-şi organizeze şi structureze cunoaşterea, să descopere individual, având formată judecata şi responsabilitatea viitoare de cetăţean activ într-o societate cognitivă.

Definiţia OCDE cuprinde dezvoltarea individuală şi socială în toate planurile şi în toate contextele: formal (în şcoli, în unităţi de învăţământ profesional, terţiar şi pentru adulţi) şi non – formal (acasă, la locul de muncă şi în comunitate). Accentul cade pe educaţia adulţilor, chiar dacă este recunoscut rolul educaţiei de bază.

1995 – Cartea Albă a Comisiei Europene: A preda şi a învăţa – spre societatea cunoaşterii

·        constituie o referinţă esenţială în materie de politică comunitară în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii

·        plasează responsabilitatea individului în centrul procesului

·        a fost publicată chiar înainte de lansarea, în 1996, a Anului European al Învăţării pe tot parcursul vieţii.

1997 – Pentru o Europă a cunoaşterii – comunicare a Comisiei Europene în care se face legătura între obiectivul învăţării pe tot parcursul vieţii cu propriile propuneri de programe în materie de educaţie şi formare în perioada 2000 – 2006.

1 ianuarie 2000 – Programul Socrates II a declanşat acţiunea Grundtvig care vizează educaţia adulţilor. Adultul, in sensul programului Grundtvig, este o persoană de peste 25 de ani, sau un tânăr sub această vârstă, care nu mai este cuprins în sistemul formal de educaţie. Orice organizaţie din domeniul educaţiei adulţilor, din sistemul formal, non-formal sau informal poate să participe la programul Grundtvig.[3]

15 noiembrie 2006 – Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii 2007-2013[4] publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 24 noiembrie 2006. Noul program reuneşte fostele programe Socrates şi Leonardo. Obiectivul noului program de învăţare pe tot parcursul vieţii este de a dezvolta o societate a cunoaşterii bazată pe dezvoltarea economiei, crearea unor condiţii mai bune de muncă şi o mai mare coeziune socială.

---

[1] cf. Învăţarea pe tot parcursul vieţii: contribuţia sistemelor educaţionale în statele membre UE (document pregătit de către Unitatea Europeană EURYDICE pentru Conferinţa Ministerială de lansare a programelor SOCRATES II, LEONARDO DA VINCI II şi TINERET, Lisabona 17 – 18 martie 2000); traducerea în limba română a acestui document s-a realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene

[2] Raportul UNESCO intitulat Educaţia – comoară ascunsă, numit şi raportul Delors (1996)

[3] Cf. http://www.anpcdefp.ro

[4] http://ec.europa.eu/education/programmes/newprog/index_en.html#call
17.03.2008

Educaţia în contextul globalizării

1. Clarificări conceptuale

Ce este educaţia?[1]

Educaţie (sociologia educaţiei) (Education; Sociologie de l’éducation). In sensul său cel mai general, termenul « educaţie » semnifică orice activitate socială vizând transmiterea către indivizi a moştenirii colective a societăţii în care aceştia se inserează. Câmpul său de înţelegere include astfel în aceeaşi măsură socializarea copilului de către familia sa, instruirea primită în instituţii cu scop educativ explicit (şcoli, mişcări de tineret) sau în cadrul diverselor grupări (asociaţii sportive, culturale, grupuri politice), influenţa grupului de prieteni, cea a mass-media etc. La limită, câmpul educaţional este atât de vast încât nicio acţiune care vizează o transmitere oarecare a culturii şi a valorilor unei societăţi nu poate fi exclusă.

In general, sociologia educaţiei foloseşte termenul într-un sens mai restrâns. Dintre instituţiile educative este avută în vedere şcoala, în calitatea ei de organizaţie specializată în formare şi în transmiterea de informaţii. Obiectul actual al sociologiei educaţiei este deci în primul rând sistemul şcolar, în particular cel stabilit şi dezvoltat începând cu revoluţia industrială.

Ce este globalizarea?[2]

Globalizarea este:

• „... procesul de surmontare a graniţelor apărute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel sinonimă cu eroziunea (dar nu şi cu dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi se înfăţişează ca o ‚detaşare’ a economiei de piaţă faţă de normele morale şi legăturile instituţionalizate dintre societăţi ...“ [Elmar Altvater]
• „... intensificarea cantitativă şi calitativă a tranzacţiilor ce depăşesc limitarea impusă de graniţe, concomitentă cu expansiunea spaţială a acestora ...” [Ulrich Menzel]
• „... o interdependenţă sporită şi integrarea diferitelor economii din lume ...”[Meghnad Desai]
• „... intensificarea relaţiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanţă unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulţi kilometri depărtare şi viceversa ...“[Anthony Giddens]
• „... cea mai mare schimbare economică şi socială de la Revoluţia Industrială încoace ...“ [Dirk Messner / Franz Nuscheler]
• „... un proces al creşterii numărului legăturilor dintre societăţi şi domenii-problemă...“ [Johannes Varwick]
• „... descătuşarea puterilor pieţii mondiale şi slăbirea puterii economice a statului ...“ [Schumann/Martin]
• „... a social process in which the constraints of geography on social and cultural arrangements recede and in which people become increasingly aware that they are receding (...). Globalization does not necessarily imply homogenization (...). Globalization merely implies greater connectedness and de-territorialization ...”[Malcolm Waters]
• „... prin globalizare se intensifică concurenţa pe pieţe ...“[C. Christian von Weizsäcker]
• „Dinamica globalizării este controlată de puterile economice şi totuşi consecinţele sale cele mai importante aparţin domeniului politic“ [Klaus Müller]
• „Globalizarea este un sistem care se caută pe sine.” [Laurent Boisselier][3]

2. Problematica lumii contemporane[4]

Problematica lumii contemporane[5] se caracterizează prin universalitate, globalitate, caracter emergent şi pluridisciplinar, evoluţie rapidă a cunoaşterii şi tehnologiei, explozie demografică, amplificarea fenomenului de şomaj, excludere socială, degradare a mediului, proliferarea conflictelor - sunt aspecte care apar simultan sau în succesiune.

Imperativele generate de problematica lumii contemporane (apărarea păcii, salvarea mediului, promovarea unei noi ordini economice etc) se regăsesc sub formă de recomandări şi rezoluţii adoptate de ONU, UNESCO, de diferite guverne şi organizaţii guvernamentale. A apărut, de asemenea, o întreagă literatură pedagogică consacrată lor.

Răspunsul sistemelor educative şi al responsabililor educaţiei la aceste imperative:

Poziţia celor sceptici (cei care consideră că şcoala s-ar afla în declin, că sistemele educative nu au şi nu pot avea un rol important în pregătirea lumii de mâine, în consolidarea unui viitor mai bun)

„Într-o perspectivă mai largă ne putem aştepta însă la transformări şi în domeniul învăţământului. Se va învăţa mai mult decât acum în afara clasei şi mai puţin în clasă. În ciuda opoziţiei sindicatelor, durata studiilor obligatorii se va scurta. În locul unei rigide segregări de vârstă, tinerii şi vârstnicii se vor amesteca. Învăţământul se va întrepătrunde şi împleti mai strâns cu munca şi se va repartiza mai echilibrat pe parcursul vieţii individului” (Alvin Toffler, 1983)

Poziţia celor optimişti (cei care cred în puterea educaţiei şi în capacitatea ei de a contribui cu resursele specifice la construcţia viitorului)

Specialiştii apreciază că „noile educaţii”[6] reprezintă cel mai pertinent şi cel mai util răspuns al sistemelor educative la imperativele generate de problematica lumii contemporane. Pentru că „a trăi” înseamnă astăzi a evolua, a deveni fără a-ţi abandona matca propriei personalităţi, apare ca o necesitate imperativă corelarea educaţiei pentru schimbare (ca pregătire anticipativă şi ca asimilare a ritmurilor alerte) cu formarea încrederii în propriile resurse şi în continuitate.

---

[1] Dicţionar de sociologie© Coord. Gilles Ferréol, Philippe Cauche, Jean-Marie Duprez, Nicole Gadrey, Michel Simon, ed. Polirom, colectia Collegium, 1998

[2] Vezi serverul educaţional D@dalos, parte a serverului internaţional UNESCO. Contine materiale informative şi didactice din domeniul educaţiei politice şi al educaţiei pentru pace: http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_1.htm

[3] Vezi Carmen Bulzan (2007), Sociologia educaţiei contemporane, ed. Universitaria, Craiova, p. 230

[4] cf. Prof. univ. dr. Teodor Cozma, Educaţia şi provocările lumii contemporane (note de curs)

[5] Concept introdus de Aurelio Peccei, fostul preşedinte al „Clubului de la Roma” (cf. Rassekh şi Văideanu, 1987)[6] “Noile educaţii” figurează în programele UNESCO şi au fost adoptate în toate cele peste 160 de state membre şi în dicţionarele sau glosarele internaţionale

© Prof. formator Virginia - Smǎrǎndiţa Brǎescu